duminică, 23 decembrie 2012

Autoanaliza

Mai sunt eu azi noua faptură
Pe care-ai vrut să o zideşti?
Sau am uitat de-nvăţătură
Şi-s robul firii pământeşti?

Şi oare chiar mă lupt cu firea
Şi cu păcatul meu mereu?
Sau neglijez neprihănirea
Gândind doar la confortul meu?

Trăiesc eu oare pentru Tine
În orice ceas din viaţa mea?
Sau mă gândesc mai mult la mine
Şi-ascult ce spune firea mea?

De multe ori mă văd, Stăpâne,
Că sunt un mare ipocrit.
Şi-acum, te rog, mă iartă, Doamne,
Că-n faţa Ta stau azi căit.

Vreau să trăiesc de astăzi, Doamne,
Aşa cum Tu m-ai învăţat.
Să-mi fii mereu în gând, Stăpâne,
Să pot ca să trăiesc curat.

22-23 decembrie 2012

luni, 10 decembrie 2012

Zăpada

Zăpada care ne-nconjoară
Şi totu-i alb, imaculat
Îmi spune că odinioară
Eram şi eu mort în păcat.

Ninsoarea care nu se-opreşte
Şi-mbracă totu-n alb curat
Îmi spune despre sfântul sânge
Ce a spălat al meu păcat.

Zăpada ce din ceruri cade
Peste pământul adormit
Îmi spune că acel ce crede
Prin sfântul sânge e sfinţit.

Zăpada care azi îmbracă
Pământul rece, îngheţat,
Îmi spune c-am să port o haină
Frumoasă, din in alb, curat.

9-10 Decembrie 2012

marți, 28 august 2012

Psalmul 139

Psalmul 139

Când tu priveşti spre-a mea inimă,
Vezi chiar şi ce am eu în gând:
Îmi ştii cărarea şi culcuşul,
Şi îmi cunoşti al meu cuvânt.

De-aş vrea să-ţi fug din faţă, Doamne,
Oriunde aş fii, tu m-ai gasi.
În cer, Tu, iată! Eşti acolo!
Pe ţărm eşti iarăşi zi de zi.

De vreau s-ascund ceva de Tine,
Păcatul meu de-l vreau dosit,
Chiar întunericul din noapte
Se face alb ca-n miez de zi.

Mă ştii de dinaintea lumii,
Când nici măcar nu existam.
Îmi ştii zilele mele toate,
Şi gândurile ce le am.

Mă culc pătruns de oboseală.
Cu mine şi atuncea eşti.
Când mă trezesc, Tu eşti acolo.
În orice ceas mă ocroteşti!

luni, 27 august 2012

Nimicul

Nimicul

Păzeşte-mă, Stăpâne,
De tot ce e nimic
Şi mă îndepărtează
De Tine zi de zi.

În lupta cu nimicul
Ce timpul mi-l ocupă,
Tu-mi fii mereu amicul,
Ce-mi dă motiv de luptă.

Să-mi fii a mea dorinţă,
Şi zilnic al meu cânt.
Să nu trăiesc nimicul
Cât stau jos pe pământ.

 7 august 2012 

marți, 6 septembrie 2011

Scopul Scripturii

Într-o seară în timp ce meditam la versetele din 2 Timotei 3 :16-17 "Toată Scriptura este insuflată de Dumnzeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea întelepciune în neprihănire,  pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic la orice lucrare bună." am început să scriu aceste versuri:


Tu, Doamne, n-ai lăsat Scriptura
Ca eu să am ce să citesc.
Ci ai lăsat învăţătura
Ca eu să ştiu cum să trăiesc.

Cuvântul Tău, trimis în lume,
Nu va rămâne făr’ folos
Ci va da rod ales, anume
Ne va vorbi despre Cristos!

Al meu dreptar fie Cuvântul.
Cel inspirat de Dumnezeu.
Că-n El citesc de legământul
Ce-mi dă speranţă când mi-e greu.

Iar când greşesc , tot EL mă mustră.
Şi-mi spune să mă pocaiesc.
Şi tot în EL e-nţelepciunea
Ce mă învaţă să trăiesc .

O viaţă în neprihănire.
Deşi aşa-i de greu aici!
Dar vine-o zi cu fericire,
Când vom zbura spre vesnicii.

Şi-om  sta la masă, cu-al nost’ mire,
Ne vom numi desăvârşiţi!
Destoinici la orice e bine,
Căci noi suntem de EL iubiti.


Noaptea de 11-12 iulie 2011

luni, 5 septembrie 2011

Crestinismul de fatada

De câţiva ani mă sperie unul dintre versetele din Apocalipsa, mai exact Apocalipsa 3:1b “Ştiu faptele tale: că îţi merge numele, că trăieşti, dar eşti mort".
De fiecare dată când citesc acest verset mă sperie ideea  următoare: “îţi merge numele, că trăieşti, dar eşti mort". Cum pot alţii să spună despre cineva că este viu, dar să fie mort ?
Duminica aceasta am mers la biserică la Golgota şi deşi nu a fost amintit acest pasaj în predică,  gândul meu a zburat înspre el. Predica era despre viaţa lui Roboam şi practicarea unei religii de faţadă.
M-a marcat ideea de persoană care pretinde că are o relaţie adevărată cu Dumnezeu, dar care în ascuns trăieşte în păcat şi religiunea sa este de fapt de faţadă.
În 1Ioan1:6 scrie : "Dacă zicem că avem părtăşie cu EL, şi umblăm în întunerec, minţim şi nu trăim adevărul."
Uneori, creştinul este tentat să pretindă că este aproape de Dumnezeu, dar, de fapt, să trăiască în vicii şi păcate ascunse .
Poate că nu ar strica dacă în fiecare săptămână (dacă nu chiar azi) ne-am analiza vieţile noastre, să vedem dacă nu cumva sunt în viaţa noastră anumite sau ispite care strangulează relaţia noastră cu Dumnezeu şi care, poate, netratate ne pot duce la versetul de la care am plecat “Îţi merge numele, că trăieşti, dar eşti mort”
La final,  vă invit, aşa cum spune în Romani 13:13 “Să trăim frumos ca în timpul zilei , nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă".
Fie, dar,  să lepădăm orice urmă de ipocrizie din relaţia noastră cu EL şi să ne pese doar de ce spune EL despre noi, nu şi de părerea pe care o au alţii despre religiunea noastră. 


duminică, 4 septembrie 2011

Ilie

Cand Dumnezeu i-a vorbit lui Ilie pe munte l-a intrebat;"ce faci tu aici, Ilie?" iar raspunsul lui ilie a fost urmatorul : "Am fost plin de ravna pentru Domnul Dumnezeul ostirilor".
Uneori in viata noastra de crestinu suntem la fel ca si Ilie intrebati ce facem acum
In timp ce imi puneam aceasta intrebare mi-am dat seama ca sunt si eu ca si Ilie un om care raspunde cu Am fost




Oh Doamne, stau ca şi Ilie
Şi orice-ntrebi îţi spun :“am fost” !
Dar, ce  fac eu acum  pe glie?
Mă tem că stau fără de rost.

Am fost şi eu ca şi profetul,
Om plin de râvna pentru Tine…
Dar încercările, văd bine
Că lasă urme-adânci în  mine.

Si chiar de ştiu că nu sunt singur
Eu însă aşa mă văd acum,
Iar pasul îmi este nesigur
Şi greu îmi pare al meu drum.

Aşa mă-ndrept spre munte Doamne,
S-ascult acol’ ce vrei să-mi spui!
Accept mustrarea de la Tine
Şi numai Ţie mă supun!

Voi auzi şi eu din grota,
Ca şi Ilie-un susur blând,
Şi nu voi pierde nici  o iota
Din ce-mi va spune-al Tău Cuvânt !

DA! ştiu  că lupta nu mi-e gata,
Şi alergarea n-am sfârşit.
Te rog, doar să-mi mai dai putere
Să fac tot  ce n-am izbutit.