miercuri, 31 mai 2017

Rascumpărat sunt prin iubire

De-ar fi prin meritele mele, 
În fața Sa să pot intra,
Eu n-aș putea nici chiar la ușă,
Să pot măcar o clipă sta.

Nu sunt și nicicând n-oi pretinde
C-aș fi un om desăvârșit,
Dar știu, prin jertfa de pe cruce,
Pot spune azi că sunt sfințit.

Rascumpărat sunt prin iubire,
Prin jertfa Sa sunt azi salvat, 
Chiar de mai am cu a mea fire 
În viața asta de luptat.

Din când în când mai calc alături,
Și-atunci mă simt că-s biruit,
Dar cand mă-ntorc cu pocăință,
De Dumnezeu eu sunt primit.

Căci El mereu mai da o șansă
Aceluia ce se căiește,
Și astfel pot avea speranță,
Căci știu că Domnul mă iubește.

marți, 16 mai 2017

In gara deznădejdii

Când stai în gara deznădejdii,
Și nu poți ca să pleci din ea,
Aprinde focul rugăciunii,
Să poți încet înainta.

Când totul pare făr' speranță,
Când cerul pare 'ntunecat,
Nu te-ndoi, că e de față
Acel' ce te-a răscumpărat.

Când simți că lumea se scufundă,
Și tu te duci la fund cu ea,
Să crezi că poți avea izbandă,
De te încrezi în mâna  Sa.

El a promis:"Voi fi cu tine,
În orice clipă și-orice ceas!"
Deci nu te teme, chiar de vine
În față-ți cel mai greu necaz.

Căci încercarea cea mai mare
Te-ajută ca să dovedești:
Că te încrezi în Cel ce-i tare,
Că tu pe Domnul îl iubesti.

Ca aurul 'cercat prin flăcări,
Să poți fii declarat curat.
Căci dacă treci prin incercare,
E ca să fii purificat.


15- 16 mai 2016