sâmbătă, 12 ianuarie 2013

A şti vs a crede

   Multă vreme nu am înţeles o scenă din filmul Left behind. Acolo era un pastor sau preot care se juca cu o minge de baseball în biserică şi avea un dialog cu Dumnezeu:
   „Ce şarlatan sunt. Şi toţi au cumpărat. Cu excepţia Ta. Am cunoscut mesajul Tău, am cunoscut cuvintele Tale. Am stat în acest loc şi am predicat. Am fost bun. Dar ei au fost luaţi. Ei au fost luaţi cu adevărat... Da, dar să ştii şi să crezi sunt două lucruri diferite. Trăiesc într-o minciună. Viaţa mea este o minciună. O minciună!” 
   Până azi noapte nu am înţeles cât de diferite sunt cele două lucruri : a şti şi a crede. Bineînţeles că ştiam că există o diferenţă esenţială între ele, dar credeam că a şti implică a crede ceea ce deja ştii. 
   Ieri am avut ocazia să îmi amintesc faptul că au existat oameni care ştiau faptul că Isus a înviat, dar care refuzau să creadă ca EL era Cristosul. Mă refer la preoţii care au fost informaţi de soldaţii care au păzit mormântul. Deşi aveau toate detaliile despre Cristos, deşi aveau Scriptura, deşi au văzut cu ochii lor împlinirea profeţiilor, deşi li s-a spus de către soldaţi adevărul învierii aceştia continuă în împietrirea lor mituindu-i pe soldaţi să afirme că trupul Domnului ar fi fost furat, iar mai apoi în Faptele Apostolilor somându-i pe ucenici să nu mai propovăduiască în numele lui Isus. 
   În timp ce meditam la „descoperirea” mea, mi-a venit în minte această secvenţă de film şi mi-am dat seama ce ştia şi ce nu a crezut personajul din film. La fel ca şi el ştim că Scripturile spun despre o a doua venire a lui Cristos, despre un moment în istoria omenirii în care Cristos îi va lua la cer pe cei răscumăpăraţi, dar de multe ori uităm sau pare că uităm prin modul nostru de viaţă faptul ca acest lucru se poate întâmpla în orice moment. 
   Este foarte trist faptul că uneori părem că nu credem că venirea Lui se poate întâmpla în orice moment. Poate că acest lucru se datorează şi prea multelor „ profeţii ” despre sfârşitul lumii. Personal consider că Dumnezeu mi-a spus azi noapte că : Eu ca şi creştin trebuie să trăiesc aşteptând venirea Lui, crezând ca aceasta poate să survină în orice moment , astfel deci eu trebuie sa fiu gata pentru că:
    „There's no time to change your mind The Son has come and you've been left behind ”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu