Poeziile si gandurile lui ghitadinca
De-n lumea asta nu disper,
Când toate-n jur sunt rele,
E fiindcă am un Tată-n cer,
Ce e Stăpân și peste stele.
Și când se-ntâmplă-n viața mea,
Să trec prin încercare,
Eu știu că sunt în mâna Sa,
Și am o alinare.
Căci știu că El n-a 'ngădui,
Să vină vreo' ncercare,
Pe cari să n-o pot birui,
Prin El sunt și eu tare!
Când alergarea-mi voi sfârși,
Eu știu că mă așteaptă,
Și îmi va spune: "Bun venit "
De-acuma ești acasă.
Azi a venit vierul,
Cu foarfeca în mână,
Să-și curățească vița,
S-aducă roadă bună.
Se uită cu atenție ,
La orișice mladiță,
Să nu fie uscată,
Să-și ia seva din viță.
Să vadă de-nfloreste,
De va aduce rod,
Iar cea ce nu rodește,
O taie și - îi dă foc.
Tu frate ești mladița,
Iar via e Cristos,
Ce vede-n tin' Vierul?
Rodești? Ai vre-un folos?
Când vi la adunare,
Tu vi sa te închini?
Sau doar din inerție
Cu frații tăi te-aduni?
Rodești spre viața nouă,
Ce ai primit în dar?
Sau calci tu legământul,
Și pierzi al vieții far?
Te-ntreabă chiar acuma,
Cum ești tu cu Cristos?
Ca-n ziua de pe urmă,
Să poți fii bucuros.
Alexandru Vlahuță zicea:
"Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei."
Să nu te temi de moarte,
Ci de-a ei veșnicie,
Căci viața în păcate,
Atrage-a ei urgie.
Fii conștient de asta,
Cât timp vei mai trăi,
Căci n-ai să scapi de dânsa,
Făr' a te pocăi.
Oricâte fapte bune,
Să faci ai încerca,
Nu vei putea vreodată
Prin ele a te salva.
Căci nu-i nimic în lume,
Să poată mântui,
Afar' de Sfântul sânge,
Vărsat din trupul Lui.
Păcatul tău aruncă-l,
La crucea lui Cristos,
Căci El încă te-așteaptă,
Oh, suflet păcătos.
Te-ncrede doar în Isus,
Pe El să îl urmezi,
Întreaga ta viață,
Lui să-I încredințezi.
Și-apoi putea-vei spune,
Făr' teamă de - a greși,
Că moartea e anume,
Un pas spre veșnicii.
Când mă gândesc la dragostea-Ți măreață
Cu care Tu, oh Doamne, m-ai iubit,
Sunt conștient că nu-mi ajunge-o viață,
Să-ți mulțumesc din ce m-ai izbavit m-ai izbăvit.
Când mă gândesc ce grea osândă,
Spre-a mă salva, Tu Doamne, ai primit,
Realizez ce dragoste profundă,
Avut-ai pentru un nenorocit.
Când mă gândesc că m-ai chemat pe nume,
Când eu de Tin' nici nu voiam s-aud,
Și ai așteptat să mă întorc din lume
Cum oare aș putea ca să nu Îți cânt ?
Când mă gândesc ce mare sărbătoare,
Va fi când Tu pe nori vei reveni,
Aștept cu și mai mare nerăbdare,
Clipa când Tu la Tin' ne vei răpi.
Tu maladie ce-ai venit în lume,
Ca să ne-arăți că suntem vinovați,
În loc ca să ne-ndrepți spre rugăciune ,
Parcă ne faci și mai înverșunați.
Azi omenirea parcă-și vrea sfârșitul,
Căci Sodomiți-s ridicați în rang,
Și-n școli de astăzi se predă păcatul,
Și creștinismul e numit retard.
Azi Dumnezeu este subiect de glumă
Căci pe pământ e plin de "dumnezei",
Iar cei ce-ar trebui de El să spună,
De multe ori, parcă ar fi atei.
Oh, de-am veni și noi cu pocăință,
Ca Ninivenii de-altădat',
Am fi din nou plini de speranță,
Și-am arunca la ghenă ce-i stricat.
De ne-am trezi și am citi cuvântul,
De-n rugaciune noi mai mult am sta,
Atunci cu siguranță și Prea Sfântul,
Iertarea de păcat ne-ar acorda.
Și am cânta toți plini de bucurie,
C-avem nădejdea chiar în El,
Știind că și-n această pandemie,
Izbânda este doar cu Dumnezeu.
Eu cred că Dumnezeu e unul,
Cel necreat, din veșnicii,
Ca El asemeni nu-i nici unul,
Și niciodată nu va fi.
Eu cred că El e creatorul,
A tot ce văd și ce nu văd ,
Și cred că El este Stăpânul,
De-aceea eu în El mă-ncred.
Eu cred în Fiul Său , Cuvântul,
Prin care toate s-au zidit,
Cred în Iubirea-i fără margini,
Prin care eu sunt mântuit.
Cred că lăsase-n urmă cerul,
Și din Fecioară s-a'ntrupat,
Să poată a-mi lua păcatul,
Cred c-a murit și-a inviat.
Cred că prin crunta suferință
Cu Dumnezeu m-a împăcat,
Și așteaptă doar cu pocăință,
La El să vin să fiu iertat.
Eu cred în Duhul Sfânt că este
Trimis de El, mângâietor ,
Cred că El mă călăuzește
Să - L întâlnesc pe Creator.
Eu cred că este-o înviere,
Și-o judecată de apoi,
Și-o nuntă unde El e Mire,
Cu El la masă 'om sta și noi.
