Predica de pe munte

De vrei să fii desăvârșit,

Ca Tatăl tău din cer,

N-ajunge legea s-o respecți,

Ci mergi la alt nivel.

Nu e de-ajuns că nu ucizi

Pe cel de lângă tine,

Dacă-l jignești sau îl rănești,

Să știi că tot nu-i bine.

Nu e de-ajuns să nu curvești,

De nu îți înfrânezi privirea, 

Căci poți păcat să-nfăptuiesti,

Lăsându-ți fără frâu gândirea.

Nu căuta să divorțezi,

Ci caută-mpăcarea, 

Căci știi că Tatăl tău din cer

Urăște despărțirea. 

Nu căuta justificări,

Nicicând, pentru minciună, 

Căci Dumnezeu e adevăr, 

Și vrei să-L ai ca Tată. 

Nu căuta să te răzbuni,

Pe nimeni niciodată, 

Ci tu, mai bine sa înduri, 

De vrei să ai răsplată. 

Iubește pe ai tăi vrășmași, 

Nu doar pe-ai tăi prieteni, 

Și ei vedea-vor că încerci 

Cu El să te asemeni.

Fericirile

De vrei să fii cu-adevarat,

O veșnicie fericit,

Nu e deajuns să fii bogat,

Si nici măcar să fii iubit. 

C-adevărata fericire, 

Este atunci când realizezi

Că Dumnezeu ți-oferă harul,

Ca cerul Său să-l moștenești.

Când realizezi ca fără jertfa,

Și fără sângele Lui sfânt, 

Întreaga lumii bogăție, 

E toată goana după vânt. 

Cand realizezi, și-ți plângi păcatul, 

La crucea Mielului junghiat, 

El vine și-ți dă mângâierea,

Spunand :"Ești reabilitat!”

De vrei să moștenești pământul, 

Mai urcă către cer o treaptă , 

Tu să arăți că ai în viață , 

Blândețea, a Duhului Sfânt roadă. 

Dorește-n viata ta sfintirea, 

Ca un flămând coaja de pâine, 

Și vei avea neprihănirea, 

Căci viața El și-a dat pe cruce. 

Ai milă pentru omenire, 

Căci și tu milă ai primit, 

Căci de nu se îndura de tine, 

În iad sfarsitul ți-ai fi găsit. 

Păstrează-ți inima curată, 

Nicicând să nu fii ipocrit,

Și-L vei vedea pe El în față, 

Când ziua sfântă va veni. 

Cu cei din jur, mereu, fă pace, 

Și caută să îi câștigi, 

Așa cum Tatăl tău din ceruri, 

Făcu când Fiul și-a jertfit. 

Când cei ce nu-nțeleg Scriptura,

Că o respecți te-or ocărî, 

Să știi că vă veni și clipa,

Când cerul îl vei moșteni. 

Când pentru Domnul suferi-vei, 

Să-I mulțumești ca ți-a permis, 

Să urci pe scară pân' la capăt, 

Și-n rai vei fi de El primit.

Chemat să fiu sfânt

Eu sunt chemat să fiu sfințit,

Chiar de mai fac păcate,

Caci prin Cristos sunt socotit,

Ca sunt iertat de toate.

Sunt pus deoparte pentru El,

Chiar de trăiesc în lume, 

Eu aparțin lui Dumnezeu, 

Și am azi un nou nume. 

Păcatul meu El a purtat,

Pe lemn, sus pe Golgota,

Si Dumnezeu a constatat,

Că vina-i achitată. 

Și astfel, eu sunt socotit ,

Prin har că eu sunt sfințit,

Chiar de și astăzi am greșit,

De vin la El, sunt curățit,

Și-n ochii Lui, sunt tot sfințit,

Căci sunt iertat de toate.

Deși-s privit de Dumnezeu, 

Că sunt sfințit prin jertfă,

Eu încă nu-s desăvârșit,

Și încă am mult de muncit, 

Cu El să mă asemăn.

Sfințirea mea e luptă grea,

Căci încă mai am firea,

Dar știu că va veni vremea, 

Când El mă va glorifica,

Și nimeni nu va mai putea,

Să fie împotriva mea,

Căci haina albă voi purta,

Și voi primi cununa.

Botezul

Botezul făr' de credință 

E doar o baie, un ritual,

Botezul făr' de pocăință

Dacă-i făcut, e în zadar.

De nu crezi cu adevărat în Domnul,

Și-n jerta-I sfântă pe calvar, 

De nu-ți regreți și-ți plângi păcatul,

Să știi că totu-i în zadar.

Botezul, fără de iubirea

De Dumnezeu și de Isus,

E doar o pierdere de vreme, 

De nu ai nașterea de Sus. 

Botezul fără de schimbare,

Nu ți-e folos la judecată, 

De nu e o delimitare

A vieții vechi, de noua viață. 

Botezul este un contract,

Pe care-l faci cu Dumnezeu, 

Că lași în urmă-al tău păcat, 

Și-L vei sluji pe El mereu. 

Deci dacă astăzi vrei pe Domnul,

Să Îl urmezi cu-adevărat,

De vrei să lași în urmă lumea,

De viața ta chiar s-a schimbat,

Nu ezita și mergi la cruce,

Acol’ al tău păcat să-l plângi,

Apoi semnează legământul,

Și fii copilul Domnului.

În ziua când vei reveni

În ziua când vei reveni,

Din toți creștinii de sub soare,

Câți vor ieși-n întâmpinare? 

Câți trâmbița vor auzi? 

În ziua când vei reveni. 

În ziua când vei reveni,

Pe câți Tu vei surprinde, oare?

Căci au rămas în nepăsare, 

Și-abia atunci vor realiza,

Că risipitu-și-au viața. 

În ziua când vei reveni,

Eu voi cânta de-a Ta iubire, 

Care pentru desăvârșire,

Purtă pe lemn al meu păcat ,

Ca astfel să pot fi salvat. 

În ziua când vei reveni,

Noi vom privi plini de uimire, 

Văzând pe nori al nostru Mire, 

Și vom cânta de fericire, 

Căci ziua nunții a venit.

Eu știu că nu-s desăvârșit

Eu știu că nu-s desăvârșit,

Și n-am să fiu vreodată,

Dar prin credință-s socotit,

Că de păcat sunt curățit,

De-a mea vină, de toată.

Eu știu că sunt un păcătos,

Și-osânda-mi ar fi dreaptă, 

Dar cred  în jertfa lui Cristos,

Și cerul mă așteaptă.

Eu știu că sunt îndreptățit,

Să stau în fața Lui, 

C-al meu păcat l-a ispășit,

Și dacă-n El voi fi găsit, 

Eu pot să spun: “Sunt mântuit!”

Prin jertfa Domnului.

Așteptarea Stăpânului

Stăpânul meu e în călătorie,

Și nu mi-a spus, clar, ziua când se-ntoarce,

Dar mi-a promis că într-o zi revine, 

Si socoteala slujbei îmi va face.

De-am respectat cu grijă a Sa poruncă,

De-am așteptat mereu ca să revină, 

El îmi va spune: "Vino, slugă bună,

Căci astăzi vei primi a ta cunună" . 

Dar dac-am neglijat a Sa-ndrumare,

Dacă nu mi-a păsat de-a Sa poruncă, 

Dacă m-am îndoit că se întoarce, 

Voi suferi pedeapsa cea mai cruntă. 

Stăpânul meu e în călătorie, 

Și, chiar de zăbovește, se va-întoarce, 

Eu știu că mulți se îndoiesc de asta, 

Dar Îl aștept, și voi primi răsplata. 

De "pierd" acum vreo "mare bucurie", 

Eu nu regret, căci știu că toate trec, 

Și de-o compar cu ce-i în veșnicie, 

Nu am de ce plăcerea s-o regret.

Nevoia de pocăință

Degeaba mergi la adunare,

Dacă pe El nu-L întâlnești,

Degeaba cânți azi o cantare,

De-ntâi  tu nu te pocăiești.

Degeaba spui că ai credință,

În Domnul nostru Sfânt, Isus,

De nu rodeste-n pocăință,

Nu vei ajunge-n ceruri sus. 

Degeaba ai făcut botezul,

De nu te-ai pocăit întâi,

Că apa nu spală păcatul

Neplâns la crucea Domnului. 

Degeaba spui că ai credință

În Dumnezeul iubitor, 

De nu vrei sa Îi ceri iertare,

Și El va fi neîndurător. 

Deci astăzi, cât încă se poate, 

Renunță la al tău păcat, 

Vino la El cu pocăință, 

Prin jertfa Lui să fii iertat.

Carpe Diem

 Trăiește-ți clipa, căci nu se întoarce,

Dar fii atent ca-n veac sa n-o regreți, 

Căci pentru o plăcere care trece,

Poți merge-n iad, de nu te pocăiești.

Trăiește-ți ceasul, căci se trece,

Dar fii atent la felul tău de trai,

Căci felul tău de viețuire

Decide dacă mergi în iad sau rai.

De  n-ai vegheat în a ta viață, 

Și viața ai trăit-o în păcat, 

Să știi că încă ai o șansă, 

Să mergi la crucea Lui, să fii iertat. 

Trăiește-ți viața lângă Domnul, 

Iar când această viață s-a sfârși, 

Să știi că dincolo de moarte, 

Vei fi cu El, acolo-n veșnicii.

Ezitantul

În patru zeci de ani de stat la oi,

Uitat-am, Doamne, graiul omenesc,

De ce îmi ceri să mă întorc ‘napoi,

Când știi prea bine cât de greu vorbesc? 

Am învățat, ce-i drept, ce e răbdarea, 

Și cum să-l îngrijesc pe cel rănit, 

Să caut să aduc n-apoi în turmă

Pe mielul care-n spini s-a rătăcit.

Dar nu-înțeleg deloc la ce m-ajută,

Când mă voi întâlni cu faraon,

Căci el nicicând n-ar vrea s-audă, 

C-ar exista, în univers, alt Domn. 

Căci știi prea bine despre mine,

Cât mi-am dorit în tinerețe,

Să lupt pentru a le fi mai bine,

Ce sa mai fac la bătrânețe? 

Caci  m-au trădat chiar ei atuncea, 

Și așa, ajuns-am eu la stână, 

De ce-aș mai vrea să merg acuma, 

Să risc chiar ei să mă răpună?

Poate că nu m-or recunoaște,

Căci anii m-au îmbătrânit, 

Cât despre Tine, mă-ntreb, Doamne, 

Dacă cei mici au auzit. 

Mai știu ei, oare, cum Te cheamă?

Mai știu ei că Tu ești real?

Sau cred că ești o povestire, 

Cu străbunicul Avraam.

Așa că, oare, nu-i mai bine

Pe altul, Doamne, să trimiți? 

Decât să-i faci pe-ai mei să creadă 

Că Moise și-a ieșit din minți. 

.................................................. 

Poate că tu, la fel ca Moise, 

Găsești o mie de motive, 

Să nu mergi astăzi  în lucrare, 

Că slujba nu e pentru tine. 

Dar, astăzi, de Cristos te cheamă, 

Și vrea să îți ofere jugul, 

Nu mai privi ‘napoi spre casă, 

Ci trage mai cu râvnă plugul. 

Ca-n ziua cea minunată, 

Când față-n față-L vei vedea, 

Să-ți spună: slugă credincioasă,

Astăzi răsplata e a ta.

Omida

Ce greu mai trece timpu-n crisalidă,

Când știi c-aștepți ca aripi noi să porți,

Să scapi de firea veche de omidă,

Si către cer ca fluturaș să zbori.

Dar, vai, metamorfoza nu-i ușoară,

Deși instantă mi-aș dori să fie,

Că firea veche tot nu vrea să moară,

Si firea nouă e-ntr-o colivie.

Dar știu că, poate mâine, vine ziua,

Când voi scăpa de tot de crisalidă, 

Si toți vor admira cum zbor spre soare, 

Și vor uita c-am fost cândva omidă.

Oare Te ascult?

Adeseori eu Te-am rugat 

Să-mi spui ce vrei Tu de la mine, 

Și unde pașii să-mi îndrept, 

Să Te slujesc mai bine. 

Dar azi mă-ntreb de chiar doresc

S-aud aievea vocea Ta,

Sau poate doar mă amăgesc,

Când Îți spun asta-n ruga mea.

Mă-ntreb de oare-aș accepta,

Pân' la pămant să mă smeresc, 

Să-mi las confortul și să fac,

Ceea ce Tu îmi poruncești.

Sunt gata, totuși, să Te-ascult, 

Dar numai dacă-mi place, 

De nu, să știi că ceri prea mult,

Și lasă-mă în pace!

Nu sunt dispus să fac nimic,

Ce nu îmi pică bine,

Și tot ce fac, să știi c-o fac,

Să știe toți de mine.

Nu-mi cere lucruri fără rost, 

Ce nimeni nu le vede,

Dar dacă vrei să-mi dai un post,

De vază, m-oi repede.

Așa Îți spune firea mea,

Ce tot nu vrea să moară, 

Deși mă lupt zilnic cu ea, 

Și-o simt ca pe-o povară. 

Acum, doresc ca să-nțeleg

Ce vrei Tu de la mine,

Și chiar de nu-mi va fi pe plac,

Vreau să ascult de Tine.

Se-apropie Cinzecimea

Se-apropie sărbătoarea Cincizecimii, 

O zi în care ne-amintim, 

Despre minunea pogorârii,

Peste biserică, a Duhului Divin.

Dar nu dorim ca ziua, 

Să fie o amintire, 

Ci vrem ca Cincizecimea, 

Să fie iar trăire. 

Vrem iarăși să ne umpli, 

Oh, Doamne, cu-al Tău Duh, 

S-aprinzi din nou făclia, 

La fel ca în trecut. 

Alungă din noi teama, 

De-a spune de-al Tău Nume, 

Și ne călăuzește, 

Umblarea noastră-n lume. 

Fă lumea conștientă,

De starea de păcat, 

Biserica să crească,

Cu oameni noi, schimbați. 

Noi știm că Tu ești, Doamne,

Eternul neschimbat, 

Si c-a ta promisiune

E adevar curat. 

Așa că-n ziua asta,

Iti cerem înc-o dată:

Mai fă o cercetare,

Și-aprinde focu-n vatră.

Eu n-am să mor

Eu n-am să mor vreodată,

Chiar dacă trupul meu

Va merge în țărână,

Căci am un Dumnezeu.

Va putrezi țărâna,

Din care sunt făcut,

Dar știu că al meu suflet,

Va fi cu cel PreaSfant.

Căci știu că pentru mine,

El Fiul și-a jertfit,

Ca de osânda morții,

Să pot fi mântuit.

Eu știu că n-am vreun merit,

Să stau în fața Sa, 

Dar a plătit pe cruce,

Intreaga vina mea.

Eu n-am să mor vreodată,

Chiar de voi adormi,

Căci vine dimineața,

Când El mă va trezi.

Scara lui Petru

Zadarnic crezi în Dumnezeu,

Și demonii o fac. 

De nu îți plângi păcatul tău,

N-ai cum să fii iertat. 

Căci de credința ta în El

Nu a trecut la faptă, 

Și-n pocăință n-a rodit, 

Atunci să știi că-i moartă. 

Și de viața ta o schimbi, 

Și-ți dovedești credința, 

Mai caută și fă un pas, 

Urmează cunoștința. 

Să Îl cunoști pe Dumnezeu, 

De El să te apropii, 

Dorind să Îi slujești mereu, 

Chiar și în fața morții. 

Și dacă știi că Îl jignești, 

Când cazi în vreo ispită, 

Te luptă să te în frânezi, 

Ca să ai biruință. 

În încercări, fii răbdător, 

Să poți sta în picioare, 

Caci știi că ai izbăvitor, 

Pe Dumnezeul mare. 

Trăiește viața evlavios,

În orice zi sub soare, 

Căci știi că, de ești credincios, 

Tu Lui Îi faci onoare. 

Iubește mai întâi pe frați, 

Căci ei îți sunt alături, 

Dar nu-i uita nici pe ceilalți, 

Și nu îi da în lături. 

Iar toate astea de le faci,

Îți onorezi Stăpânul, 

Ca și un harnic slujitor, 

Ce își aduce rodul.