Acum, când anu-i pe sfârșit,
Mă uit înspre altarul părăsit ,
Și realizez c-am neglijat,
S-aduc pe el ce-am mai curat.
Mă uit la candelă cu groază,
Căci vai, lumina o să scadă,
Căci n-am nici untdelemn în vas,
Și ce-am avut aproape-a ars.
Și realizez ca Macabeu,
Chiar dacă eu nu sunt evreu,
Ca am nevoie de-noire,
A vieții mele de slujire.
Doresc o nouă curățire,
Să faci Tu-n mine înnoire ,
În vas, să fie untdelemn,
Să ardă-n mine al Tău îndemn .
Să fiu așa cum mă numesc,
Copil al Tatălui ceresc,
Doresc ca prin trăirea mea,
Pe Dumnezeu să îl slăvesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu