Lot

Ce greu îmi pare drumul ce urcă printre stânci

Și ce mănoasă-i valea ce duce in câmpie!

Așa că dragă Avraame, rămâi tu sus in munți,

Căci eu aleg în viață să am doar bucurie!

M-ai pus s-aleg în viață care-mi va fi destinul.

Și mi-a plăcut ideea să am o viață bună,

Deci am s-aleg bătrâne, să nu cunosc suspinul,

Și-oi coborâ în vale, că pare tare bună!

Ce-i drept, acolo-n vale păcatul e în floare!

Și chiar Sodoma însăși acolo e zidită,

Dar nu mă tem de asta, eu cred că sunt mai tare!

Eu mă cunosc prea bine, birui orice ispită!

Nu intru în cetate, ci voi rămâne-afară…

Sau poate pân' la poartă să vizitez voi merge!

Nu vreau ca al meu suflet să simtă ca povară

Întreaga desfrânare ce pân’ la ceruri crește.

Dar, vai! A mea soție nu pare mulțumită

Și nu mai vrea să doarmă în cort, jos pe pământ.

Și eu aș vrea să fie în viață fericită,

Așa că-mi fac o casă să fiu ferit de vânt!

La fel ca Lot acela ce-alese compromisul,

În loc ca prin credință să își trăiască viața,

Aleg și eu adesea să explorez confortul

Și să ignor mustrarea-Ți, si să-Ți ignor povața…

Dar ca pe Lot, Tu Doamne, de mână iar mă iei,

Și îmi arăți cărarea ce duce în Țoar

Și azi o noua sansă pe munte Tu îmi dai,

Să-ȚI mulțumesc de viata ce am primit-o-n dar!