duminică, 27 iulie 2025

Chemat să fiu sfânt

Eu sunt chemat să fiu sfințit,

Chiar de mai fac păcate,

Caci prin Cristos sunt socotit,

Ca sunt iertat de toate.


Sunt pus deoparte pentru El,

Chiar de trăiesc în lume, 

Eu aparțin lui Dumnezeu, 

Și am azi un nou nume. 


Păcatul meu El a purtat,

Pe lemn, sus pe Golgota,

Si Dumnezeu a constatat,

Că vina-i achitată. 


Și astfel, eu sunt socotit ,

Prin har că eu sunt sfințit,

Chiar de și astăzi am greșit,

De vin la El, sunt curățit,

Și-n ochii Lui, sunt tot sfințit,

Căci sunt iertat de toate.


Deși-s privit de Dumnezeu, 

Că sunt sfințit prin jertfă,

Eu încă nu-s desăvârșit,

Și încă am mult de muncit, 

Cu El să mă asemăn.


Sfințirea mea e luptă grea,

Căci încă mai am firea,

Dar știu că va veni vremea, 

Când El mă va glorifica,

Și nimeni nu va mai putea,

Să fie împotriva mea,

Căci haina albă voi purta,

Și voi primi cununa.

luni, 21 iulie 2025

Botezul

Botezul făr' de credință 

E doar o baie, un ritual,

Botezul făr' de pocăință

Dacă-i făcut, e în zadar.


De nu crezi cu adevărat în Domnul,

Și-n jerta-I sfântă pe calvar, 

De nu-ți regreți și-ți plângi păcatul,

Să știi că totu-i în zadar.


Botezul, fără de iubirea

De Dumnezeu și de Isus,

E doar o pierdere de vreme, 

De nu ai nașterea de Sus. 


Botezul fără de schimbare,

Nu ți-e folos la judecată, 

De nu e o delimitare

A vieții vechi, de noua viață. 


Botezul este un contract,

Pe care-l faci cu Dumnezeu, 

Că lași în urmă-al tău păcat, 

Și-L vei sluji pe El mereu. 


Deci dacă astăzi vrei pe Domnul,

Să Îl urmezi cu-adevărat,

De vrei să lași în urmă lumea,

De viața ta chiar s-a schimbat,


Nu ezita și mergi la cruce,

Acol’ al tău păcat să-l plângi,

Apoi semnează legământul,

Și fii copilul Domnului.

vineri, 18 iulie 2025

În ziua când vei reveni

În ziua când vei reveni,

Din toți creștinii de sub soare,

Câți vor ieși-n întâmpinare? 

Câți trâmbița vor auzi? 

În ziua când vei reveni. 


În ziua când vei reveni,

Pe câți Tu vei surprinde, oare?

Căci au rămas în nepăsare, 

Și-abia atunci vor realiza,

Că risipitu-și-au viața. 


În ziua când vei reveni,

Eu voi cânta de-a Ta iubire, 

Care pentru desăvârșire,

Purtă pe lemn al meu păcat ,

Ca astfel să pot fi salvat. 


În ziua când vei reveni,

Noi vom privi plini de uimire, 

Văzând pe nori al nostru Mire, 

Și vom cânta de fericire, 

Căci ziua nunții a venit.

Eu știu că nu-s desăvârșit

Eu știu că nu-s desăvârșit,

Și n-am să fiu vreodată,

Dar prin credință-s socotit,

Că de păcat sunt curățit,

De-a mea vină, de toată.


Eu știu că sunt un păcătos,

Și-osânda-mi ar fi dreaptă, 

Dar cred  în jertfa lui Cristos,

Și cerul mă așteaptă.


Eu știu că sunt îndreptățit,

Să stau în fața Lui, 

C-al meu păcat l-a ispășit,

Și dacă-n El voi fi găsit, 

Eu pot să spun: “Sunt mântuit!”

Prin jertfa Domnului.

vineri, 11 iulie 2025

Așteptarea Stăpânului

Stăpânul meu e în călătorie,

Și nu mi-a spus, clar, ziua când se-ntoarce,

Dar mi-a promis că într-o zi revine, 

Si socoteala slujbei îmi va face.


De-am respectat cu grijă a Sa poruncă,

De-am așteptat mereu ca să revină, 

El îmi va spune: "Vino, slugă bună,

Căci astăzi vei primi a ta cunună" . 


Dar dac-am neglijat a Sa-ndrumare,

Dacă nu mi-a păsat de-a Sa poruncă, 

Dacă m-am îndoit că se întoarce, 

Voi suferi pedeapsa cea mai cruntă. 


Stăpânul meu e în călătorie, 

Și, chiar de zăbovește, se va-întoarce, 

Eu știu că mulți se îndoiesc de asta, 

Dar Îl aștept, și voi primi răsplata. 


De "pierd" acum vreo "mare bucurie", 

Eu nu regret, căci știu că toate trec, 

Și de-o compar cu ce-i în veșnicie, 

Nu am de ce plăcerea s-o regret.

duminică, 6 iulie 2025

Nevoia de pocăință

Degeaba mergi la adunare,

Dacă pe El nu-L întâlnești,

Degeaba cânți azi o cantare,

De-ntâi  tu nu te pocăiești.


Degeaba spui că ai credință,

În Domnul nostru Sfânt, Isus,

De nu rodeste-n pocăință,

Nu vei ajunge-n ceruri sus. 


Degeaba ai făcut botezul,

De nu te-ai pocăit întâi,

Că apa nu spală păcatul

Neplâns la crucea Domnului. 


Degeaba spui că ai credință

În Dumnezeul iubitor, 

De nu vrei sa Îi ceri iertare,

Și El va fi neîndurător. 


Deci astăzi, cât încă se poate, 

Renunță la al tău păcat, 

Vino la El cu pocăință, 

Prin jertfa Lui să fii iertat.

vineri, 4 iulie 2025

Carpe Diem

 Trăiește-ți clipa, căci nu se întoarce,

Dar fii atent ca-n veac sa n-o regreți, 

Căci pentru o plăcere care trece,

Poți merge-n iad, de nu te pocăiești.


Trăiește-ți ceasul, căci se trece,

Dar fii atent la felul tău de trai,

Căci felul tău de viețuire

Decide dacă mergi în iad sau rai.


De  n-ai vegheat în a ta viață, 

Și viața ai trăit-o în păcat, 

Să știi că încă ai o șansă, 

Să mergi la crucea Lui, să fii iertat. 


Trăiește-ți viața lângă Domnul, 

Iar când această viață s-a sfârși, 

Să știi că dincolo de moarte, 

Vei fi cu El, acolo-n veșnicii.

marți, 1 iulie 2025

Ezitantul

În patru zeci de ani de stat la oi,

Uitat-am, Doamne, graiul omenesc,

De ce îmi ceri să mă întorc ‘napoi,

Când știi prea bine cât de greu vorbesc? 


Am învățat, ce-i drept, ce e răbdarea, 

Și cum să-l îngrijesc pe cel rănit, 

Să caut să aduc n-apoi în turmă

Pe mielul care-n spini s-a rătăcit.


Dar nu-înțeleg deloc la ce m-ajută,

Când mă voi întâlni cu faraon,

Căci el nicicând n-ar vrea s-audă, 

C-ar exista, în univers, alt Domn. 


Căci știi prea bine despre mine,

Cât mi-am dorit în tinerețe,

Să lupt pentru a le fi mai bine,

Ce sa mai fac la bătrânețe? 


Caci  m-au trădat chiar ei atuncea, 

Și așa, ajuns-am eu la stână, 

De ce-aș mai vrea să merg acuma, 

Să risc chiar ei să mă răpună?


Poate că nu m-or recunoaște,

Căci anii m-au îmbătrânit, 

Cât despre Tine, mă-ntreb, Doamne, 

Dacă cei mici au auzit. 


Mai știu ei, oare, cum Te cheamă?

Mai știu ei că Tu ești real?

Sau cred că ești o povestire, 

Cu străbunicul Avraam.


Așa că, oare, nu-i mai bine

Pe altul, Doamne, să trimiți? 

Decât să-i faci pe-ai mei să creadă 

Că Moise și-a ieșit din minți. 


.................................................. 


Poate că tu, la fel ca Moise, 

Găsești o mie de motive, 

Să nu mergi astăzi  în lucrare, 

Că slujba nu e pentru tine. 


Dar, astăzi, de Cristos te cheamă, 

Și vrea să îți ofere jugul, 

Nu mai privi ‘napoi spre casă, 

Ci trage mai cu râvnă plugul. 


Ca-n ziua cea minunată, 

Când față-n față-L vei vedea, 

Să-ți spună: slugă credincioasă,

Astăzi răsplata e a ta.