marți, 20 mai 2025

Oare Te ascult?

Adeseori eu Te-am rugat 

Să-mi spui ce vrei Tu de la mine, 

Și unde pașii să-mi îndrept, 

Să Te slujesc mai bine. 


Dar azi mă-ntreb de chiar doresc

S-aud aievea vocea Ta,

Sau poate doar mă amăgesc,

Când Îți spun asta-n ruga mea.


Mă-ntreb de oare-aș accepta,

Pân' la pămant să mă smeresc, 

Să-mi las confortul și să fac,

Ceea ce Tu îmi poruncești.


Sunt gata, totuși, să Te-ascult, 

Dar numai dacă-mi place, 

De nu, să știi că ceri prea mult,

Și lasă-mă în pace!


Nu sunt dispus să fac nimic,

Ce nu îmi pică bine,

Și tot ce fac, să știi c-o fac,

Să știe toți de mine.


Nu-mi cere lucruri fără rost, 

Ce nimeni nu le vede,

Dar dacă vrei să-mi dai un post,

De vază, m-oi repede.


Așa Îți spune firea mea,

Ce tot nu vrea să moară, 

Deși mă lupt zilnic cu ea, 

Și-o simt ca pe-o povară. 


Acum, doresc ca să-nțeleg

Ce vrei Tu de la mine,

Și chiar de nu-mi va fi pe plac,

Vreau să ascult de Tine.


vineri, 16 mai 2025

Se-apropie Cinzecimea

Se-apropie sărbătoarea Cincizecimii, 

O zi în care ne-amintim, 

Despre minunea pogorârii,

Peste biserică, a Duhului Divin.


Dar nu dorim ca ziua, 

Să fie o amintire, 

Ci vrem ca Cincizecimea, 

Să fie iar trăire. 


Vrem iarăși să ne umpli, 

Oh, Doamne, cu-al Tău Duh, 

S-aprinzi din nou făclia, 

La fel ca în trecut. 


Alungă din noi teama, 

De-a spune de-al Tău Nume, 

Și ne călăuzește, 

Umblarea noastră-n lume. 


Fă lumea conștientă,

De starea de păcat, 

Biserica să crească,

Cu oameni noi, schimbați. 


Noi știm că Tu ești, Doamne,

Eternul neschimbat, 

Si c-a ta promisiune

E adevar curat. 


Așa că-n ziua asta,

Iti cerem înc-o dată:

Mai fă o cercetare,

Și-aprinde focu-n vatră.


luni, 12 mai 2025

Eu n-am să mor

Eu n-am să mor vreodată,

Chiar dacă trupul meu

Va merge în țărână,

Căci am un Dumnezeu.


Va putrezi țărâna,

Din care sunt făcut,

Dar știu că al meu suflet,

Va fi cu cel PreaSfant.


Căci știu că pentru mine,

El Fiul și-a jertfit,

Ca de osânda morții,

Să pot fi mântuit.


Eu știu că n-am vreun merit,

Să stau în fața Sa, 

Dar a plătit pe cruce,

Intreaga vina mea.


Eu n-am să mor vreodată,

Chiar de voi adormi,

Căci vine dimineața,

Când El mă va trezi.