Ce greu îmi pare drumul ce urcă
printre stânci
Și ce mănoasă-i valea ce duce in
câmpie!
Așa că dragă Avraame, rămâi tu sus
in munți,
Căci eu aleg în viață să am doar
bucurie!
M-ai pus s-aleg în viață care-mi va
fi destinul.
Și mi-a plăcut ideea să am o viață
bună,
Deci am s-aleg bătrâne, să nu cunosc
suspinul,
Și-oi coborâ în vale, că pare tare
bună!
Ce-i drept, acolo-n vale păcatul e în
floare!
Și chiar Sodoma însăși acolo e
zidită,
Dar nu mă tem de asta, eu cred că
sunt mai tare!
Eu mă cunosc prea bine, birui orice
ispită!
Nu intru în cetate, ci voi
rămâne-afară…
Sau poate pân' la poartă să vizitez
voi merge!
Nu vreau ca al meu suflet să simtă ca
povară
Întreaga desfrânare ce pân’ la
ceruri crește.
Dar, vai! A mea soție nu pare
mulțumită
Și nu mai vrea să doarmă în cort,
jos pe pământ.
Și eu aș vrea să fie în viață
fericită,
Așa că-mi fac o casă să fiu ferit
de vânt!
La fel ca Lot acela ce-alese
compromisul,
În loc ca prin credință să își
trăiască viața,
Aleg și eu adesea să explorez
confortul
Și să ignor mustrarea-Ți, si să-Ți
ignor povața…
Dar ca pe Lot, Tu Doamne, de mână iar
mă iei,
Și îmi arăți cărarea ce duce în
Țoar
Și azi o noua sansă pe munte Tu îmi
dai,
Să-ȚI mulțumesc de viata ce am
primit-o-n dar!
