Ce greu mai trece timpu-n crisalidă,
Când știi c-aștepți ca aripi noi să porți,
Să scapi de firea veche de omidă,
Si către cer ca fluturaș să zbori.
Dar, vai, metamorfoza nu-i ușoară,
Deși instantă mi-aș dori să fie,
Că firea veche tot nu vrea să moară,
Si firea nouă e-ntr-o colivie.
Dar știu că, poate mâine, vine ziua,
Când voi scăpa de tot de crisalidă,
Si toți vor admira cum zbor spre soare,
Și vor uita c-am fost cândva omidă.
